Skip to content

WORKSHOP

Steps to Scorpion pose cu Amalia
Vrei să îți depășești propria condiție? Să accesezi următorul nivel în practica yoga și în viața de zi cu zi? Atunci acest workshop este pentru tine. Vei găsi elementele prin care să te revigorezi, să ieși din limitări, să te REconectezi la adevăratul tău potențial și să te bucuri de călătoria ta.
Când:
Duminică, 11 mai, ora 09:00-11:30
Unde: Ashtanga Yoga România Shala, Cluj-Napoca, Piața Mihai Viteazul Nr 17
Preț: 120 lei sau 2 clase din Shala Pass
Rezervă locul: 0742152726 Amalia
Inversiunile din yoga, te invită să vezi lumea dintr-o nouă perspectivă. Acea lume în care Libertatea, transcende ,,frica de libertate”.
Pentru a te bucura de tot procesul, am pregătit PAȘII SIGURI pe care să construim treptat următorul nivel. Sunt pașii pe care eu îi fac din ușurință acum și i-am structurat pentru a te ghida și pe tine pas cu pas, de la ZERO, pe o FUNDAȚIE SOLIDĂ, până la posturile de vârf: headstand, baby scorpion, pincha mayurasana, scorpion, handstand și variantele lor, potrivite ție în acest moment.
Ce vei învăța:
Fundația ce stă la baza inversiunilor.
Tehnici sigure pentru a-ți proteja corpul, pentru a potența ceea ce poți face cu ceea ce ai acum.
Trucuri pentru flexibilitate, biomecanica în echilibrul inversiunilor, centrarea, alinierea în inversiuni.
Motivație să transformi frica în încredere; neputința în putere.
Indiferent de nivelul tău actual în practică, vei avea ELEMENTELE fundației pe care poți construi mai departe practica ta. Vei experimenta altă perspectivă a tot ceea ce poți fi când inima cade în minte.
Și pot spune că ,,provocator” este doar ce nu îți dai voie să experimentezi. Din practică te alegi cu cele mai multe beneficii fizice si psihice, acea Virya (voință, determinare, curaj, focus) de care vorbește Patanjali în Yoga Sutre.
Sunt Amalia Morar, excepția de la regulă. Profesorul pregătit și dispus să-ți lumineze calea, spre Adevărul tău.
Toate nivelele de practică sunt binevenite.
La final vom așeza practica în fiecare structură cu YOGA NIDRA.
Ne vedem pe saltea

Workshop Kriya Yoga cu Amalia

Ești în căutarea armoniei? În căutarea ritmului, vibrației, frecvenței sufletului, minții, corpului tău? În căutarea acelei energii fundamentale care are puterea să purifice, să transforme, să alchimizeze? Să te miște, să te trezești, să te bucuri de esența a ceea ce ești? Asta facem în workshop-ul Kriya Yoga. O practică străveche ce combină asana cu respirația conștientă (pranayama), mantrele, gesturile sacre (mudra), bandas, toate menite să accelereze evoluția spirituală, să genereze o stare profundă de linişte şi comuniune cu Divinul din noi.


In fiecare lună avem două săptămâni de creștere – acumulare și două săptămâni de descreștere, în care suntem în plin proces de DETOXIFIERE fizică, mentală, emoțională, energetică, spirituală. Prin practica yoga putem ajuta aceste procese.
Prin Kriya Yoga activăm actul conștient de purificare al conştiinţei. Un instrument prin care LUMINA te ALEGE pe tine și te atrage tot mai aproape de sursă.

Sage Patanjali, autorul celei mai vechi si cunoscute carti despre yoga ” Yoga Sutras” defineste vastul subiect kriya yoga, în doar 3 cuvinte ” tapas, svadhyaya și ishwara pranidhana ”. Integrarea acestor 3 practici este kriya yoga.
Mintea umană și memoria sunt atat de complexe, de neoprit, în conflict și puternic ancorate în plăcere și neplăcere. Calea Kriya yoga acționează ca un filtru, polișând și disciplinând mintea impură și în final făcând-o să fie o unealtă eficientă pentru realizarea de sine.

Cele 3 procese:
Tapas

Deriva din rădăcina verbului ” Tap” care înseamnă a straluci, a fi fierbinte, a arde. Cu alte cuvinte, tapas este procesul prin care poți arde toate impuritatile astfel încât mintea să strălucească de puritate, cunoaștere și iubire.
Tapas este procesul de autodisciplină.

Svadhyaya

Are mai multe înțelesuri. Înseamnă studierea scripturilor vedice și cântatul mantrelor, precum Gayatri Mantra într-o manieră anume. Altă definiție este: studiul sinelui. Termenul provine din ( sva- de sine) și (adhyaya- a studia); deci (studiul sinelui). O persoană ar trebui să își studieze viața proprie prin analiză și introspectie.

Oamenii citesc carti spirituale dar de fapt asta nu înseamnă studiere spirituală ci înțelegere teoretică. Studierea spirituală înseamnă studierea sinelui, procesul tău interior. Adevărul TĂU. Asta se face prin practică, în liniștea ta, în spațiul care se deschide conștient pentru a simții prezența Divinului în crestetul capului și în fiecare structură.

Ishwara Pranidhana

Ishwara este Dumnezeu iar Pranidhana îndeamnă a te înconjura, deci aceast proces se referă la a te înconjura cu Dumnezeu. Pranidhana înseamnă și eliberarea de ego și mândrie.

Kriya yoga integreaza toate aceste 3 practici simultane, (tapas- calea actiunii), (svadhiyaya- calea cunoasterii) si (ishvara pranidhana – calea devotiunii si iubirii).

Această practică activează Chakrele, energia fundamentală Kundalini, nivelurile de conștiință și dă sens vieții.

Clasa este potrivită pentru toate nivelurile de practică și are intensitate medie~redusă.

Sunt Amalia Morar, un explorator al vieții extraordinare pe care am ales să o trăiesc AICI ACUM, la maximul potențial posibil. Sunt kinetoterapeut și am început prin a mă recupera pe mine, pe toate planurile, a mă integra, a mă valorifica, a mă bucura la potențialul posibil pentru fiecare moment de acum. Sunt facilitator în procese energetice, Coach și consilier în dezvoltare personală. Sunt psiholog, cosmetolog și nu în ultimul rând instructor YOGA 500H cu multe zeci de formări în ramurile yoga.

 

Mulțumesc tuturor celor care vor călători alături de noi.
Ne vedem pe saltea

Namaste
Amalia Morar